Miruță, alături de Nicușor Dan la învestire: M-am simțit mândru

Radu Miruță, liderul USR Gorj, a participat, luni, la instalarea președintelui Nicușor Dan la Cotroceni. Miruță spune că România are un președinte care gândește, iar de aici o doză de optimism asupra viitorului.

Îl știu pe Nicușor ca pe un om profund corect. Și asumat. Cândva, într-un moment delicat al carierei mele politice, a venit personal la Târgu Jiu, m-a privit în ochi și mi-a spus că a greșit. Că decizia lui m-a afectat, că îi pare rău. Nu m-am supărat. Din contră. Mi-a crescut admirația pentru un om care are puterea să-și asume o greșeală. Pentru că, da, e om. Acela a fost motivul pentru care atunci am ales sa merg mai departe.

Și azi, când ne-am făcut o fotografie împreună la Cotroceni, m-am simțit mândru. Un pasionat de fizică (la un nivel mai scăzut de performanță prin comparație cu Nicușor), unul la matematică, au ales calea complicată a politicii.
Iar Nicușor a urcat, așa cum știu doar cei care rezolvă probleme grele: pas cu pas, cu logică, cu efort. Pe puterile lui. Până în vârf.
România are acum un președinte care gândește. Și simte. Și asta îmi dă speranță”, a transmis liderul USR Gorj. 
Articolul precedentAnunțul meteorologilor: Când se încălzește vremea
Articolul următorRETRO PARADA COPIILOR, duminică, la Târgu Jiu