Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, avertizează că starea de exuberanță de după meciul cu Ucraina, dusă dincolo de anumite limite, poate fi extrem de periculoasă: ”Să ne ferească Dumnezeu să nu ne-o luăm în cap!”
“Nu credeam pentru nimic în lume că se poate așa ceva. M-a uimit jocul, nu 3-0. Iordănescu a ghicit echipa și am avut încredere în el, dar nu am avut încredere că echipa poate să joace în felul acesta, la acest nivel. L-a întrecut pe ta-su.
În primele 16 minute credeam că o să ne dea Ucraina 5. S-a jucat o idee tactică pe pase lungi și alta cu pase scurte ca spaniolii. Ucraina a fost doar cu pasele laterale. Nu m-am așteptat și cred că noi puteam să le dăm 5.
Aveam bilete, dar nu m-am dus, pentru că sunt bătrân, e cald și îmi e frică. Peste un an fac 80 de ani, mă dau eu rotund, dar mai scârțâi. Am văzut bine de la răcoare, din living, acolo unde stau cu picioarele în sus.
Doi nepoți de-ai mei m-au întrebat: <<Spune-ne și nouă un jucător de la echipa României care a jucat prost>>. Și le-am spus că niciunul nu a jucat prost. Ei s-au contrazis. Unul care a jucat mai așa, Răzvan, a dat golul acela și a venit deasupra. Man, căruia nu i-a ieșit jocul la început, când a început să joace s-a dat iar gol.
Edi Iordănescu este de felicitat pentru alegerea lui Drăguș. El a ales și numai jucători care pot să alerge. Care au trei plămâni în loc de doi. N-a băgat unul care să facă pauze lungi în revenire. Eu am studiat foarte atent asta.
E cea mai mare victorie din istorie a echipei naționale. Așa în amicale i-am mai bătut și pe nemți cu 5-1. Și ferească Dumnezeu să nu ne-o luăm în cap, pentru că după acel meci cu Germania, nu ne-am mai revenit 20 de ani. Între timp, ei au ieșit campioni mondiali și europeni, iar noi am căzut în divizia C.
Să nu cumva să clacăm, să o luăm razna, pentru că acum publicul își dorește și mai mult. Așa suntem noi, suporterii, nu doar din România, tot publicul căruia îi place acest sport este așa”, a spus Dragomir.
.