Modificări ale legii: Beneficiarii de ajutor social care se angajează, stimulați de stat

 

Ministerul Muncii a înaintat Consiliului Economic şi Social (CES) spre avizare un proiect de completare şi modificare a normelor de aplicare a Legii 416 din 2001 privind venitul minim garantat.

MODUFICĂRI CE AR PUTEA URMA:

 – Eliminarea prevederilor despre plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii de ajutor social.
  – Menţinerea ajutorului social pentru o perioadă de şase luni dacă un membru al familiei sau persoana singură beneficiară de ajutor social face dovada că se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu. Cuantumul ajutorului social e cel stabil anterior angajării, prin dispoziţie a primarului.
 – Persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutor social şi care nu realizează venituri din salarii sau alte activităţi au obligaţia să se prezinte la Agenţia teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la fiecare şase luni sau ori de câte ori sunt solicitate, şi de a nu refuza un loc de muncă oferit sau participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională
 – Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării de ajutor social cuprinde clădiri şi alte bunuri mobile, suprafeţe de teren, animale, păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte cumulat suma de 1.200 de euro pentru persoana singură, respectiv 3.500 de euro pentru familie.

 

Beneficiari în prezent:

Familiile si persoanele singure ale caror venituri se situeaza sub nivelul lunar al venitului minim garantat stabilit prin ordonanta de urgenta. Cuantumul lunar al Venitului Minim Garantat (VMG) este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinta ISR a carui valoare este stabilita prin lege la 525.50 LEI

Nivelurile pentru VMG sunt urmatoarele:

Persoana singura = 0.283 x ISR = 149 lei 
Familia formata din 2 persoane = 0.510 x ISR = 268 lei 
Familia formata din 3 persoane = 0.714 x ISR = 376 lei
Familia formata din 4 persoane = 0.884 x ISR = 465 lei
Familia formata din 5 persoane = 1.054 x ISR = 554 lei

Pentru fiecare alta persoana peste numarul de 5 persoane, ajutorul social se mareste cu
0.073 x ISR.

Cuantumul ajutorului social se stabileste ca diferenta intre nivelurile mentionate mai sus si venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

 

Articolul precedentS-a publicat în Monitorul Oficial! Amenzile pentru lipsa rovinietei se măresc din 20 august. Ce limite s-au stabilit
Articolul următorTârgu Jiu: Salariat al Casei de Pensii, găsit spânzurat în arhiva instituției