Modificări ale legii în favoarea chiriașilor din locuințele ANL

 

Un proiect de lege ajuns la vot în Camera Deputaților stipulează că persoanele chiriașe din apartamentele construite de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) își vor putea prelungi contractul de închiriere pe perioade de câte cinci ani, nu anual, așa cum se-ntâmplă în prezent.

După expirarea perioadei contractuale iniţiale, prelungirea contractului de închiriere se face, succesiv, pe perioade de câte 5 ani”, se precizează în demersul legislativ.

Totodată, locuinţele pentru tineri destinate închirierii se vor putea vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum șase ani consecutivi de la data încheierii primului contract de închiriere către acelaşi titular şi/ sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fară ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului și fără interdicție de vânzare sau după minimum un an neîntrerupt de la data încheierii primului contract de închiriere, cu condiţia consemnării interdicţiei de vânzare pe o perioadă de cinci ani în cartea funciară.
Articolul precedentPonta nu ”îl vede bine” pe președintele României: Nu Iohannis o execută pe Kovesi
Articolul următorMeteo Oltenia: Săptămâna începe cu maxime de peste 20 de grade Celsius