Moldovean aprig: A lovit cu mașina un polițist local

Un polițist local din Fălticeni, județul Suceava, a ajuns la spital după ce a fost lovit voluntar cu mașina joi, 6 ianuarie 2022.

Incident deosebit de grav cu puțin timp în urmă:
Un polițist local ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului Fălticeni, a fost accidentat, voluntar, de un conducător auto care a refuzat sa se supună legitimării, lovindu-l pe polițistul local cu autoturismul, ulterior părăsind locul evenimentului.
Polițistul local se afla la Spitalul Municipal Fălticeni, fiindu-i efectuate investigații medicale”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Fălticeni.

ALTE AMĂNUNTE ÎN CAZ

Cam acesta este rezultatul incidentului de astăzi. După cum se vede și în imagini, rotula piciorului lovit nu se mai observă, piciorul fiind umflat, prezentând dureri la nivelul membrului inferior. Colegului nostru i-a fost prescris tratament medicamentos, urmând a merge la medicul specialist pentru investigații amănunțite.
Observăm că sunt unele persoane ce apreciază <<isprava>> conducătorului auto ce ne-a lovit colegul, chiar au o doza de simpatie la adresa acestuia, unele persoane afirmă că <<ne credem superiori, pentru că avem tupeul să aplicăm legea>>, unele că <<nu avem școală sau pregătire>> și exemplele pot continua. Probabil că într-o țară civilizată, ce se bazează pe valori și principii, unde respectarea legii este o normalitate, astfel de <<bucurii>> probabil nu există, deoarece „mâine” un astfel de personaj poate produce o tragedie, iar partea vătămată poți fi chiar tu, familia ta, cei dragi ție….cel ce azi te bucuri de faptul că <<cineva>> a făcut un lucru măreț…
Ar fi multe de spus… Dar câteodată nu are sens.
Mulțumim celor ce i-au transmis colegului nostru urări de sănătate și celor ce au apreciat și apreciază munca noastră, iar aceștia au fost majoritari, ceea ce ne da satisfacția că eforturile noastre de a aplica legea și de a <<sancționa>> lipsa civilizației nu au fost în zadar.
Colegii noștri vor aplica în continuare sancțiuni, conform actelor normative în vigoare, iar acest incident nu trebuie decât sa ii descurajeze pe cei ce sunt certați cu legea, noi nu vom ezita să o aplicam.
Ii dorim sănătate colegului nostru și îl așteptăm printre noi după ce <<vacanța>> forțată va trece!”’, transmit cei sunt structura Primăriei Fălticeni.

FOTO – POLIȚIA LOCALĂ FĂLTICENI

Articolul precedentLa loc comanda! Măsura interzicerii centralelor de apartament, gradual, în timp, nu de azi pe mâine
Articolul următorInformare meteo: Ninsori în mare parte din țară