Antrenorul Adrian Mutu a fost prezentat miercuri, într-o conferință de presă, la FC Universitatea Craiova. Tânărul tehnician a dat asigurări că nu ales să meargă în Bănie pentru a face un simplu act de prezență, ci este pregătit de muncă, pentru construcția unei echipe frumoase.
„Dacă sunt aici, pentru mine Universitatea Craiova e cea la care sunt antrenor. (…) Este o perioadă de discuții, negociem cu jucători. Nu avem un obiectiv clar. Vom vorbi mai puțin și vom face foarte multe. Mulțumesc familiei Mititelu, sper să le răsplătesc încrederea cu rezultate. Obiectivele sunt pe foaie. Eu sunt un antrenor ambițios, am obiective oricum. Nu am venit să fac act de prezență. (…) M-a convins setea de performanță a echipei. Nu situația materială, nu asta contează. E o echipă nou-promovată, sunt și eu tânăr. Împreună vrem să creștem, să avem performanță. Să nu vă gândiți că într-un an vom lua campionatul. Pentru a face un lucru sustenabil, trebuie să construim în timp, cu calm, cu pași inteligenți. (…) Le mulțumesc suporterilor pentru primire, dar trebuie să fim conștienți că vom juca într-o ligă mult mai bună. Doar prin muncă, disciplină, seriozitate și răbdare ne vom putea realiza obiectivele”, a declarat antrenorul.