Cea dintâi mare sărbătoare din anului bisericesc ortodox este Naşterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie.
Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit, iar datorită ei, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea și a dăruit oamenilor viața veșnica în Împărăția Cerurilor.
Din Sfânta Tradiţie ştim că părinţii Maicii Domnului erau Drepţii Ioachim şi Ana. Ei erau sterpi şi înaintaţi în vârstă, dar își doreau un copil.
Erau în vârstă și, fiind lipsiți de copii, erau priviți de ceilalţi ca blestemați. Odată, din această pricină, dreptului Ioachim i-au fost refuzate darurile aduse la templu. De aceea el a zis către soţia sa, Ana: Mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu să ne dăruiască un copil.
Apoi a plecat în peștera Prorocului Ilie de la Hozeva. Iar Ana se ruga lui Dumnezeu cu durere și cu multe lacrimi acasă, zicând: Doamne, Atotțiitorule, Cel ce numai cu cuvântul ai făcut cerul și pământul și toate câte se văd; Cel ce ai zis făpturilor Tale să trăiască și să se înmulțească; Cel ce ai binecuvântat pe Sarra, soția lui Avraam și ea a născut pe Isaac la bătrânețe și ai dăruit Anei fiu pe Samuel prorocul, dă-mi și mie roadă pântecelui și nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că, de voi naște fiu sau fiică, îl voi închina Ție cu toată inima și-l voi da să slujească în biserica slavei Tale.
Arhanghelul Gavriil s-a arătat apoi fiecăruia dintre ei, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt și va fi un vas ales lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Damaschin spune că firea celor doi s-a biruit prin har și a rămas supusă acestuia. Nu a luat-o înaintea harului. A așteptat neroditoare, până când harul a înflorit rodul. Astfel, deși născută în chip firesc din Drepții Ioachim și Ana, Maica Domnului a fost și rodul rugăciunilor, făcute cu lacrimi şi cu frângerea inimii, de către părinţii ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune.
Un copil cu o chemare dumnezeiască: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu-Fiul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Părinții i-au pus numele Maria, care înseamnă Doamnă sau Stea, arătând mai înainte strălucirea vredniciei ei de Maică a Stăpânului tuturor.
La împlinirea vârstei de trei ani, părinții și-au împlinit făgăduința și au adus-o la templul din Ierusalim, eveniment prăznuit ca Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI:
Sfânta Maria Mică marchează în calendarul popular hotarul dintre vară şi toamnă, iar pentru locuitorii satului tradiţional anunţă bătutul nucilor, culesul viilor, al ogoarelor şi semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.
Gospodinele împart struguri şi prune de sufletul morţilor, ca să primească şi ei din roadele toamnei, „pe cealaltă lume”.
Este vremea când rândunelele pleacă spre zone mai calde şi insectele încep să se ascundă în pământ.
Din această zi, plantele de leac îşi pierd puterea tămăduitoare, apele se răcesc şi încep tărgurile şi iarmaroacele.
Ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.
Casa în care arde candela va fi binecuvantată cu armonie şi întelegere şi ferită de foc, de vijelie sau grindină, de rele şi nenorociri.
În popor se spune că, de Sfânta Maria Mică, sunt ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară, şi ale celor care vor să se căsătorească, ca să-şi găsească perechea potrivită.
