Alexei Navalnîi, principalul opozant al regimului Putin, a murit vineri, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penitenciar din Artica rusă.
„La 16 februarie 2024, în colonia penitenciară nr. 3, deținutul A. Navalnîi s-a simțit rău după o plimbare, pierzându-și cunoștința aproape imediat. (…) Lucrătorii medicali ai instituției au sosit imediat și a fost chemată o echipă medicală de urgență. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar acestea nu au dat rezultate pozitive. Medicii de urgență au confirmat decesul deținutului”, se arată într-un comunicat al autorității penitenciarelor.