Neagoe: În meciul cu CFR, sper să fim echipa care dictează ritmul, să marcăm

 

Eugen Neagoe, antrenorul CSU Craiova, își dorește ca elevii săi să aibă inițiativa în meciul cu CFR Cluj, partidă programată duminică, de la ora 21:00, în Bănie. Fostul atacant arată că sunt probleme cu accidentările, dar se declară convins că jucătorii care vor intra în teren se vor mobiliza exemplar.

 

Sunt convins că va fi un meci disputat, aşa cum a fost şi ultima întâlnire cu ei. Se întâlnesc două echipe foarte valoroase, cu jucători la echipe naţionale. Şi noi avem probleme, ştiţi absenţele… Bancu se antrenează cu noi, dar nu se pune problema să joace. Mitrea are o problemă la genunchi de ieri, dar nu este gravă, ceva legat de cartilaj, nu va avea o perioadă lungă de stat. Vătăjelu a făcut fractură la partida de la UTA, un jucător foarte valoros, acea accidentare îl va ţine departe de gazon. Am avut absenţi mereu, încă din ianuarie, au lipsit şi 5-6 jucători foarte valoroşi, dar nu ne-am plâns, pentru că am avut mereu încredere în lot şi nu ne-au dezamăgit băieţii care au fost apţi, au făcut eforturi mari şi s-au comportat exemplar. Sunt convins că şi mâine va fi la fel, deşi întâlnim una dintre cele mai bune echipe, nu degeaba a câştigat cinci campionate. Sper ca noi să fim echipa care dictează ritmul, care controlează jocul, sper să ne creăm ocazii şi să marcăm goluri, aş fi foarte mulţumit să se termine cu acelaşi scor ca în februarie (2-0, n.red.).

Nu este un moment prost pentru CFR, ei sunt într-un moment bun, dar indiferent de parcursul lor, CFR este o echipă puternică, aşa cum a fost în ultimii ani. Îl cunoaştem pe Dan Petrescu, suntem prieteni, îl respect, ştie, aşa este el, scoate în evidenţă lucrurile negative şi absenţele. Şi noi avem absenţe importante, şi chiar notabile, inclusiv căpitanul echipei, dar nu ne place să ne plângem. Sper ca Ivan să arate mult mai bine, deşi a avut unele probleme, el nu a fost sută la sută şi la meciul cu FCSB, dar acum este pe drumul cel bun. Am folosit pauza bine, băieţii s-au comportat bine, sper să se vadă mâine seară, este prima întrerupere de când am venit. Am avut reprize foarte bune şi la meciurile pe care le-am pierdut”, a spus tehnicianul.

Articolul precedentTârgu Jiu: Agentul de pază dintr-un hipermarket, atacat cu spray iritant-lacrimogen
Articolul următorMinistrul Muncii spune că Legea Pensiilor va rezolva inechitățile. Pe hârtie. Beneficiarii vor primi mai mulți bani doar când va avea statul