Nebunie la Craiova! Rotaru, gata să renunțe la CS Universitatea

 

Rezultatele din ultima vreme pun CSU Craiova pe un butoi de pulbere. Mihai Rotaru, unul dintre finanțatorii echipei, pare să fi cedat nervos în urma reproșurilor primite de la suporteri și transmite că este posibil să se retragă din fotbal în mai puțin de doi ani, termen pe care îl anunțase nu demult.

A fost o discuţie cu fanii cu o zi înainte de meciul cu Botoşani. Ei sunt nemulţumiţi, eu sunt nemulţumit, toţi suntem nemulţumiţi. Le-am și zis: <<Sunt la fel de nemulțumit ca voi, dar mai adăugați 17 milioane de euro>>. 

Există o falie între aşteptările fanilor şi ceea ce se întâmplă. Cred că este o mare eroare. Eu am investit în echipă undeva în jur de 17 milioane de euro, dar până azi nu s-a retras niciun ban până acum.

Am zis că mă retrag în 2023, dar la ce nebunie e, iau în calcul să o fac mai devreme. Dar nu vreau ca Știința să sufere. Eu, dacă ies din managementul clubului și din acționarat, voi face tot ce e posibil să las Ştiinţa sănătoasă, cu bani în cont. Nu cum s-a întâmplat cu Dinamo. Asta e ceea ce am promis. Sănătos înseamnă cu 2-3 milioane de euro în cont, fără datorii. Dacă nu mai aduc plusvaloare, mă retrag. Dacă cineva are așteptări și nu poți să i le satisfaci, lași pe altul.

Dacă pentru trei meciuri, toată lumea începe să ţipe și ne acuzăm. e o problemă de construcție. Așteptările sunt mari. Dacă nivelul maxim e o Cupă și o Supercupă, trebuie să lași pe cineva care să facă mai mult ca tine, dar fără să îți bați joc”, a declarat, la ProX, Rotaru. 

Articolul precedentMeteo: Vremea se răcorește, se așteaptă temperaturi sub cele normale
Articolul următorVești bune! Nicolae Ungureanu a fost externat din spital