Tatăl lui Nicușor Bancu (31 de ani), jucător la CSU Craiova, s-a sinucis sâmbătă. Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost găsit spânzurat în locuința sa din comuna Crâmpoia, Olt.
”La data de 3 august, în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 8 Perieți, care au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Crâmpoia. Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis al IPJ Olt.