Nervi întinși la maximum la Pandurii. Bogoi și Vasilescu, la un pas de bătaie, pe teren, la Reșița

Au trecut trei etape din ediția 2019/2020 a ligii a doua la fotbal și formația Pandurii Târgu Jiu nu a reușit să contabilizeze niciun punct. Pe penultimul loc, cu opt goluri primite și doar unul marcat, gorjenii par copleșiți de misiunea din acest campionat. Era, oarecum, de așteptat, dincolo de declarațiile optimiste ale unor oficiali, lotul echipei din Târgu Jiu este unul însăilat, cu doar câteva achiziții, și acestea ajunse în pragul debutului de sezon. Prea puțin pentru a acoperi într-un timp relativ scurt plecările unor jucători ce aveau deja un statut la nivel de ligă secundă. În contextul lipsei rezultatelor, tensiunea nu este străină de vestiarul echipei Pandurii, iar această stare de fapt s-a putut observa la Reșița, unde, potrivit surselor noastre, ”centralul” Lucian Țiții (Șura Mică – Sibiu) a fost nevoit să-i sancționeze cu cartonaș galben pe antrenorul Adrian Bogoi și fotbalistului Alexandru Vasilescu, în urma unor jigniri reciproce. Aceștia, în pauza de hidratare aferentă reprizei a doua, la scorul de 2-1 pentru gazde, au avut un conflict, moment tensionat aplanat, așa cum precizam, de arbitrul Țiții.  Totul s-a întâmplat în dreptul băncii de rezerve, sub privirile sutelor de spectatori din tribuna principală a arenei din Valea Domanului. Bogoi i-a adresat câteva cuvinte grele jucătorului, l-a tras de tricou, iar Vasilescu a replicat verbal și fizic, ba mai mult, a aruncat cu apă spre antrenorul său. Tribuna a reacționat și i-a taxat dur pe cei doi, ieșirea nervoasă încheindu-se odată cu intervenția arbitrului.