Nețoiu intervine în ”cazul Craiova”: Nu eram prost să iau echipa fără palmares. Mititelu a cumpărat, a fost patronul Universității

Omul de afaceri Gigi Nețoiu, fost investitor în fotbal, transmite, în contextul frământărilor din Craiova fotbalistică, că Adrian Mititelu a fost proprietarul FC Universitatea Craiova, cu tot cu palmares. În cea ce privește echipa lui Mihai Rotaru, Nețoiu susține că ”nu are nicio treabă cu palmaresul Științei”.

„Eu am declarat clar de mult timp că Adrian Mititelu a fost patronul lui FC Universitatea Craiova, cu tot cu palmares. Nu am niciun fel de legătură cu domnul Rotaru, dar echipa dânsului din prima ligă nu are nicio treabă cu palmaresul Științei. Acest domn nu a cumpărat echipa de la nimeni și a devenit patronul unei echipei nou înființate, cea care a fost băgată direct în Liga 2.

Eu am cumpărat acțiunile de la Ilinca și Stănescu și am băgat în Universitatea Craiova 4 milioane de dolari. Știți cu cât i-am vândut apoi lui Staicu echipa Universitatea Craiova? Am primit doar 600 de mii de dolari. Apoi, Staicu a dus-o în B, acolo de unde a cumpărat-o Mititelu și mi se pare că nici el nu a mai avut jucători mulți în club la vremea aia, nu?”. 

”Mititelu mi-a făcut probleme prin oraș”

 

”Mulți poate că îmi veți spune că sunt fraier că îi iau apărarea lui Mititelu în acest caz, nu? Da, el este unul dintre oamenii care mi-au făcut multe probleme prin oraș la vremea aia, dar eu am demnitate și onoare și nu am cum să nu spun public că totuși omul ăsta a fost ultimul patron al lui FC Universitatea Craiova, cu tot cu palmares. Omul ăsta a băgat mulți bani în echipă, a făcut un alt lot de jucători și i-a plătit lui Dinel Staicu pentru cumpărarea ei, nu a primit-o gratis. Acum, poate că vă vine să râdeți, dar atunci nu mi-a căzut bine când au umblat cu sicriul ăla prin oraș. Și am aflat că Adrian îi pusese, dar, vă repet, nu am cum să nu am onoare și să nu spun public că Adrian Mititelu a fost patronul adevăratei Universitatea, indiferent că el poate că la vremea aia a greșit față de mine‘‘.

”Știți unde am lucrat înainte de Revoluție, nu?”

”Și, ca să revin la palmeres. Voi mă știți pe mine unde am lucrat înainte de Revoluție, nu? Păi, voi credeți că eu eram prost să mă bag la Universitatea Craiova fără să mă asigur că am și palmaresul? Craiova a jucat în cupele europene atunci cu Pobeda. Oare cum credeți voi că putea să joace în cupele europene echipa aia fără palmares? Voi credeți că o echipă nou înființată, ca să spunem așa, poate să joace din prima în cupele europene? FC Universitatea Craiova a luat clar și palmaresul în momentul desprinderii, a jucat și după ’91 în cupele europene. Nu avea cum să își continue parcursul în campionat și în cupele europene fără palmares”, a spus, potrivit ProSport, Gigi Nețoiu

Articolul precedentOlguța Vasilescu ajunge la Târgu Jiu și Hobița. Se lansează ruta turistică regională Hobița – Târgu Jiu – Craiova
Articolul următorCampionatul Național de Handbal: Juniorii II CSM Târgu Jiu au surclasat echipa similară a LPS Târgu Jiu