Nicolae Ciucă: Coaliția de guvernare își vede de drum. Nu există în acest moment altă soluție

Premierul Nicolae Ciucă transmite că PNL și PSD își continuă guvernarea împreună, chiar dacă la nivel local mai apar probleme între partenerii politici de la putere.

Nu există în acest moment altă soluţie decât cea a asigurării stabilităţii politice. La nivelul conducerii celor două partide, la nivelul conducerii coaliţiei vă pot spune că există dialog şi soluţii pentru orice problemă creată. E normal să fie probleme, e normal să fie discuţii la nivelul filialelor pe diverse situaţii, dar cel mai important este să avem responsabilitatea asigurării liniştii necesare, într-un ansamblu oricum de probleme şi de crize, cetăţenilor României. Ca atare, în acest moment, nu există probleme în coaliţie. Ne vedem în continuare de drum. Coaliţia are <<obiective foarte clare>>”, a declarat primul ministru, potrivit Agerpres. 

Articolul precedentTârgu Jiu: Femeie atacată cu un cuțit în scara unui bloc. Au fost mai mulți agresori
Articolul următorSeară oltenească la Târgu Jiu: Craiova a învins Rapidul pe ”municipal”. Croitoru, reverențe în fața gorjenilor