Premierul Nicolae Cică a transmis, miercuri, că Guvernul se va asigura că va fi în măsură să gestioneze deficitul bugetar şi inflaţia, concomitent cu identificarea resurselor pentru mărirea salariilor şi a pensiilor, începând de anul viitor.
”Am desfăşurat mai multe activităţi de analiză, atât la nivelul Guvernului cât şi la nivelul coaliţiei, unde au reieşit o serie întreagă de demersuri pe care trebuie să le asigurăm că vor fi îndeplinite la nivelul Executivului. În sensul acesta, am discutat şi ne-am asumat să venim cu proiectul de buget în luna octombie, proiect de buget în care vom asigura continuitatea programelor de investiţii şi deasemenea vom asigura implementarea programelor din PNRR. (…) De asemenea, să gestionăm inflaţia, concomitent cu identificarea resurselor bugetare, pentru mărirea salariilor şi a pensiilor, începând de anul viitor, totodată asigurând măsurile necesare pentru protejarea populaţiei vulnerabile. (…) În acest sens, Ministerul Finanţelor, în deplină coordonare cu ordonatorii principali de credite, vor veni în primă lectură cu bugetul nu mai târziu de 20 octombrie, astfel încât, la nivelul Guvernului, să fie adoptat nu mai târziu de 27 octombrie, iar în luna noiembrie, bugetul să intre la analiză şi vot în Parlament”, a declarat primul ministru.