Home Principale Actualitate Nicolae Sarcină, la loc comanda! A cerut omul de afaceri 300 de...

Nicolae Sarcină, la loc comanda! A cerut omul de afaceri 300 de mii de euro?

S-a schimbat modificarea în cazul mutării echipei de fotbal ”Luceafărul” Oradea la Reșița. Mass media din Banatul montan anunțase că omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină s-a înțeles cu autoritățile din Reșița și o să mute ”Luceafărul” din Bihor în reședința județului Caraș Severin. În urma afacerii, Reșița urma să beneficieze de o echipă de fotbal în liga a doua, entitate sportivă care să ducă mai departe istoria fotbalistică a localității. După numai câteva zile de exuberanță și planuri de la mai mare a căzut bomba: tranzacția nu se mai face, părțile nu s-au înțeles și aventura lui Sarcină în Valea Domanului s-a încheiat înainte de a începe.  Reper24h menționează că, deși consilierii locali și-au dat acordul de pricipiu, ceea ce făcea posibilă asocierea municipalității cu ”Luceafărul” Oradea, discuțiile ulterioare nu se vor materializa în mutarea echipei bihorene în capitala Carașului. Jurnaliștii continuă și pomenesc surse care pun neperfectarea înțelegerii inițiale pe faptul că Nicolae Sarcină ar fi solicitat de la municipalitatea reșițeană suma de 300.000 de euro, bani pe care să îi primească în schimbul mutării echipei din Oradea. În fază incipientă s-a spus că businissmanul va suporta cheltuielile cu echipa de ligă secundă, iar comunitatea din Valea Domanului va sprijini copiii și juniorii clubului. Nici vorbă de 300.000 de euro, bani publici, sumă care să meargă în conturile lui Sarcină.