Noul prefect spune că nu îl recomandă vocea şi talentul. Pe cine agită instalarea sa

‘Seriozitatea şi profesionalismul de care am dat dovadă în funcţiile anterioare mă susţin în această mobilitate din funcţia de secretar general de la un minister în funcţia de prefect. (…) Pentru mine este onorantă funcţia de prefect al judeţului Gorj, eu sunt din Gorj, din Târgu Jiu, astfel că atunci când Guvernul mi-a făcut această propunere am acceptat cu plăcere”, a declarat, la investire, Cristi Rujan, noul prefect de Gorj.

Numirea noului prefect de Gorj a stârnit oarece agitaţie în unele cercuri politice şi nu numai constituite la nivel de judeţ. Desemnarea unui om din afara unei dulce şi fructuoase coabitări a pus pe gânduri politicieni şi oameni de afaceri, parte dintre ei percepând mutarea de la Bucureşti drept un semnal ce poate fi începutul unei perioade în care vor avea loc schimbări nedorite de parte din clasa politică locală. Deşi cu ”tinichele legate de coadă”, numitor comun pe un segment social, reprezentantul guvernului în teritoriu nu este pe placul multora dintre cei care au gestionat problemele judeţului, acesta fiind considerat un intrus. De altfel, instalarea lui Rujan la Prefectura Gorj, om care va trebui să gestioneze ciclul electoral ce va începe în noiembrie, a aprins o mare teamă ce priveşte listele de candidaţi ai Partidului Social Democrat pentru alegerile locale şi parlamentare. Teoretic, strict problema social-democraţilor, practic există o frică provocată de prespectiva ruperii unor legături ce depăşesc spectrul politic.

 

Articolul precedentAccident! Şapte victime, cinci ambulanţe şi două echipaje SMURD la faţa locului
Articolul următorTârgu Jiu: Sens giratoriu la intersecţia stăzilor Traian cu Geneva