Nu a bătut casa cu masa! Amendă și aproape 4 tone de cărbune confiscate

Un tânăr de 23 de ani, din Cătunele, Gorj, a fost sancționat contravențional, după ce polițiștii au depistat că transportă o cantitate mai mare de lignit decât cea care figura în documentele de transport. Totodată, reprezentanții autorității au confiscat plusul de cărbune.

La data de 12 mai a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au depistat în trafic, pe D.N. 67 Motru, o autoutilitară condusă de un tânăr de 23 de ani, din comuna Cătunele, cu care transporta cărbune lignit. Cu ocazia controlului, acesta a prezentat un aviz de însoţire a mărfii pe o cantitate de 6.700 kg cărbune. După cântărire, s-a constatat că întreaga cantitate de cărbune transportat era de 10.500 kg, iar tânărul nu deţinea documente de provenienţă pentru diferența de 3.800 kg.

Polițiștii au luat măsura sancţionării contravenţionale a celui în cauză, cu amendă în valoare de 500 lei, în baza Legii 12/1990 republicată, privind protejarea populației împotriva unor acte ilicite de comerț, precum şi măsura complementară de confiscare a cantităţii de 3.800 kg cărbune, care a fost lăsată în custodia unei societăți comerciale cu punct de lucru în comuna Cătunele”, a informat IPJ Gorj.

 

Articolul precedentS-a votat în Senat: Activitatea unităților care servesc alcool minorilor, SUSPENDATĂ
Articolul următorMedic oftalmolog, propus director medical la Spitalul Județean