Nu acceptă comasarea liceelor: Reforma o aplicăm la nivel național, nu vreau ca Târgu Jiul să fie un program pilot

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a revenit cu precizări asupra opoziție la intenția Inspectoratului Școlar Județean de a comasa mai multe licee tehnologice din Târgu Jiu. Edilul arată că dacă se vrea o anumită reformă în învățământ se impune o aplicare la nivel național, în niciun caz nu este de acord ca Târgu Jiul să fie un proiect pilot în închiderea unor unități școlare.

Din punct de vedere al numărului de elevi, nu este îndreptățită solicitarea inspectoratului general școlar județean, pentru că toate unitățile de învățământ au cel puțin numărul minim prevăzut de actele normative în vigoare. Nu văd de ce să susținem o astfel de idee. Dacă vrem să facem reformă în învățământul românesc o aplicam la nivel național, nu vreau ca Târgu Jiul să fie proiect pilot. Mă gândesc la colegii mei, la toți cei care sunt profesori sau personal auxiliar în unitățile de pe raza municipiului. Nu-mi permit ca într-o zi să las 100-120 de oameni pe drumuri”, a precizat, la Radio Infinit, edilul-șef. 

Articolul precedentGuvernul vrea să ofere bani pentru cazarea turiștilor străini în România
Articolul următorDeputat: În loc să exploateze zăcământul de gaze din Buzău, băieții deștepți și-au dat prime