Neee, nu e cu prostii, doar poate cu proști și tâlhari. S-a umplut pământul și doar ropotele de aplauze generate de orgasmele impotenților naționali le mai acoperă. Să nu afle lumea, că nu e bine și nici elegant. Ședeți mumoși, Terenților, nu făceam referire la orgasmul ălă la care v-a fugit scânteia iluminatoare aflată în pană de curent la mansardă. Este și alte orgasme, parol. Poi, nu văzurăm noi orgasm popular la Căcâna? Serii întregi de filme porno nu produc asemenea senzații maxime. Vedeți că există? Și mai este. Exemplific prin decembrie ’89, îmi permit să plusez și cu iunie al ”Mondialului” din Italia. Este și mai multe, pentru că este muzică, este cărți, este pictură, dar ăstea este din alea bătute cu parul prin ’90, în Piața Universității. Deci ele nu se pune. Ie venite de la dușmanii poporului, nu arată lumii gemete de plăcere și ritualurile fericirii naționale. E indivizi care ne fac de râs. Și nu e bine. Rufele murdare se spală în familie, nu-i așa? Dar, oare, ar trebui să fie și jegoase? 
Nu văd de ce ne-am crampona de urma de transpirație de pe gulerul cămășii, dar asta e nuanță, amănut nesemnificativ. Eram copil, iar un nene, frizerul satului, executa franțuzește boracii locului. Veniți de la oraș, în vacanță, sau trăiți acolo, toți mucoșii eram duși la nea Carolin. Omul avea o vârstă și mâna îi tremura zdravăn, iar mașina aia cu două crecane mai mult smulgea decât tăia. Lesne de înțeles ce senzație trăiai când bâtu-tău te băga pe poarta ”frizeriei”. Ei, ăi bătrâni, se trăgeau la o tuică, iar noi, victimele, așteptam supliciul. Și dă-i urlete, chirăituri, dar câte unul mai curajos o rupea la fugă și nu se mai dădea prins decât seara, când neamurile îi promiteau că nu o să mai fie tuns niciodată. Pus în fața unor astfel de evenimente, nea Carolin fierbea. ”Nu mai chirăi, grijania ta!”, îți tuna direct în suflet, chiar dacă vorba îi era spusă apăsat, printre dinți. Pierdea omul mușterii, tutunul și rachiul duminical. Acum, peste ani, o întreagă pătură socială, mică e drept, fierbe. De teamă că o să piardă tot. Încearcă să impună tăcerea prin frică. Atât, și l-au prins pe Dumezeu de picior. Vor liniște și supunere. Aflu că ieri, la Târgu Jiu, un patron a stâlcit în bătaie un om care a îndrăznit să îi ceară banii pentru munca depusă. Nu m-ar mira, ca după omorul servit, să îl și reclame sub motivul unor prejudicii de imagine. Cazul nu e singular, iar viitorul ne condamnă la sclavagism. Cu semnătura noastră pe decret. Curând unii își vor putea executa pușcăria la domiciliu sau în weekend, iar votanții lor vor mânca arpacaș servit la găleată, direct în celula de penitenciar. Doar pentru că vor îndrăzni. Nu, nu am să uit niciodată, eram într-o situație grea și neplătit de câteva luni. Nu erau bani în firmă, iar eu aveam nesimțirea de a merge zilnic să cer măcar o parte din salariile restante. Mă împingeau nevoile, ajunsesem efectiv să cerșesc pentru munca mea. Într-una din zile, am blestemat tot și i-am spus lui Dumnezeu că nu există. Patronul, iritat de insistențele mele, mi-a retezat-o scurt: ”Ce te uiți urât la mine, veniși să mă ameninți?”. Sigur, dar sigur, un singur telefon ar fi însemnat dosar penal pe numele meu. Doar pentru că îmi cerșisem plata muncii. Azi, România dă chef și pare că nu vrea să înțeleagă ce i se pune la cale. Cei ce vor fura și vor umili românii vor executa pușcărie pe marginea piscinei. În cel mai rău caz. Cine să fie ei? Prăpăditul care își va cere truda plătită va merge la închisoare. Va fi considerat pericol public, element antisocial. Disperații ce vor striga în Occident, către coana Europă, că pușcăriile sunt pline de robi, toți cei care vor arăta gândacii și moartea de prin spitale o să intre sub incidența legii Defăimării Naționale. Și noi aplaudăm toate astea, nu ne pasă, convinși fiind că nu ne vor afecta direct. Doar pe niște nebuni obișniuți să latre și să înjure, de nenorociți, țara. Unde este frumos și bine. Pentu că ei, nu-i așa, nu vor ajunge never în spitale, nu vor fi stâlciți de medici. Neam de neamul lor. Niciodată nu vor trece strada, existând pericolul ca o beizadea să îi spulbere pe trecerea de pietoni, convinsă că nu i se poate întâmpla nimic. Și să nu cereți dreptate, nu înjurați statul prin instanțe și gazete străine, mândra noastră țară, nici când fiicele vă sunt siluite, iar nimeni nu este tras la răspundere. Hărțuiri prin birourile instituțiilor publice? Bugetari terorizați de șefi? Concedieri sau sancțiuni abuzive? Țărani furați de petecul de pământ care le lungește zilele? Așa ceva? Nici pomeneală! Nu comentați, nu suflați o vorbă, aleșii niciodată, dar niciodată nu vor fura nimic de pe aici. Doar prezentul. Viitorul, de asemenea. Și statutul de om. Dar ce este astea, cât costă? Vorbele nu ține de foame.
OPINIE – Aurel Măceșanu
