Nu mai sunt bani pentru profesori. Fără plata cu ora, recompensa cu timp liber

Inspectorul școlar general al ISJ Gorj, Ion Işfan, a declarat că plata orelor suplimentare din sistemul de învăţământ ar putea să-i lase pe profesori fără salarii. Deşi prima pare o ipoteză SF, Işfan a spus că a primit o adresă de la Ministerul Educaţiei, la începutul lunii, în care se interzice plata orelor pentru care nu există contract de muncă.“Domnul ministru ne-a cerut nouă, şi noi am cerut şcolilor, să nu plătim niciun fel de oră, de normă, dacă nu există contract de muncă pe ora, fracţiunea, norma respectivă. Se purtau, într-o vreme, adiționalele la contractele de muncă. Ministrul zice, însă, să nu mai facem plata cu ora, ci să recompensăm cu timp liber. Plătim contracte de muncă și alte sume iar, peste două luni, s-ar putea să nu ne ajungă banii în sistemul de învăţământ, tocmai pentru că nu au fost lămurite aceste aspecte în sistemul naţional de învăţământ, cu plata cu ora.Bineînţeles că lumea s-a inflamat”, a spus inspectorul general la Radio Infinit. În Gorj, au avut loc proteste, la Liceul Auto “Traian Vuia” din Târgu-Jiu, cadrele didactice refuzând să mai intre la cursuri și din cauza neplăţii orelor suplimentare. Pe de altă parte,Ișfan a spus că a discutat cu George Romanescu, șeful ITM Gorj, să prindă o tematică de control pe plata cu ora.

Articolul precedentPolițiștii au confiscat arma unui bărbat din Târgu Jiu
Articolul următorLider sindical, în război cu ticăloșii. Îi dă pe mâna poliției