Nu mai sunt vorbe: Drumul ”Târgu Jiu – Țicleni” a fost predat constructorului. Lucrările încep imediat ce va permite vremea

A fost semnat contractul pentru modernizarea drumului ce leagă Târgu Jiu de Țicleni. Este vorba despre un proiect de aproape 93 de milioane de lei, fără TVA, finanțat prin Programul Regional SV Oltenia și bugetul propriu al județului Gorj.
Investiția constă în reabilitarea a peste 21 de kilometri de drumuri, reabilitarea și construirea de poduri, amenajarea trotuarelor și a pistelor pentru biciclete, precum și realizarea altor elemente de infrastructură esențiale.
Licitația a fost câștigată de o firmă din Craiova. Drumul traversează localitățile Târgu Jiu, Botorogi, Văcarea, Țârculești, Țicleni.

Termenul de realizare al acestui drum este de 24 de luni. Proiectul tehnic există și nu credem că acest termen poate fi depășit, pentru că a fost asumat de către constructor și, cred eu, poate fi realizat mult mai devreme. Astăzi este predarea, urmând ca, în funcție de temperaturi, de vreme, să înceapă efectiv lucrările pe acest tronson de drum important”, a declarat, joi, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Prin acest proiect, autoritățile județene își propun reducerea timpului de deplasare, economisirea carburanților, îmbunătățirea siguranței rutiere, scăderea poluării aerului și a zgomotului ambiental, dar și crearea unui mediu mai curat și mai prietenos.

Articolul precedentLasconi nu cedează în favoarea lui Nicușor Dan: Candidatul este votat în Congres
Articolul următorCiolacu: Restructurarea aparatului bugetar este o prioritate. Indiferent de obstacole, o voi duce la bun sfârșit