Nu mișcă în front! Numai 30 de salariați ai Penitenciarului Târgu Jiu intră în grevă japoneză

Sindicatele lucrătorilor din penitenciare au anunțat proteste la nivel național, începând de vineri, 10 august 2018.  Condițiile de muncă, orele suplimentare neplătite, discrepanțele salariale, aprobarea statutului polițistului de penitenciare și încetarea abuzului asupra pensionarilor din sistem sunt principalele nemulțumiri ale salariaților din sistemul penitenciar din România. Toate doleanțele au fost prezentate ministrului Justiției, Tudorel Toader, însă discuțiile s-au soldat cu promisiuni neonorate. Un singur exemplu edificator, salariații din Administrația Națională a Penitenciarelor au contabilizat peste un milion de ore suplimentare efectuate neplătite. La Penitenciarul din Târgu Jiu se anunță un protest cu doar 30 de lucrători ai instituției, toți fiind membri noului sindicat înființat, Nova Lex. Restul salariaților, cei mai mulți în sindicatul majoritar, nu vor protesta, deși problemele îi lovesc și pe ei zi de zi.

Articolul precedentS-au tras în poze: IPJ Gorj, un alt mare fâs! Zi de joi cu mulți polițiști în Piața Centrală
Articolul următorBăut, a lovit un indicator, un gard, după care s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea. Un tânăr de 19 ani, grav rănit