Parcarea Rodna rămâne o permanentă preocupare a unor consilieri locali ai muncipiului Târgu Jiu. Aceştia nu vor în ruptul capului ca parcarea să treacă în administrarea municipalităţii, iar banii din încasări să ajungă în visteria oraşului. Potrivit ultimelor informaţii venite dinspre Primăria municipiului Târgu Jiu, în şedinţa pe comisii de joi va fi discutat în vederea promovării un alt proiect de hotărâre prin care se doreşte ca parcarea să fie administrată tot de entități private, pentru încă 49 de ani. Susţinătorii demersului sunt consilierii PSD, mai puţin Cristian Toader Pasti, şi Eduard Lădaru de la ALDE. În cazul în care aceste intenții nu se vor concretiza, parcarea revine urbei în decembrie, atunci când contractul în vigoare va ajunge la final.