Nu s-a muncit în zadar: 400 de locuri, în plus, în creșele și grădinițele din Târgu Jiu

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că orașul va primi finanțare pentru grădinița pe care municipalitatea o vrea concretizată pe strada A.I. Cuza. Edilul a subliniat că în Târgu Jiu, până în anul 2021, vor fi 400 de locuri în plus în grădinițe și creșe, grație investițiilor din ultimii ani.

400 de locuri în plus până în anul 2021 în grădinițele și creșele din Târgu Jiu! Continuăm seria de investiții la nivelul municipiului, în ceea ce privește învățământul preșcolar. Ne dorim să creăm un număr suficient de locuri, în așa fel încât să nu mai existe probleme la înscrierea copiilor.
Astăzi am primit o adresă de la Ministerul Educației prin care suntem anunțați că grădinița pe care dorim să o amenajăm în strada A.I. Cuza a fost inclusă în proiectul privind Reforma Educației Timpurii în România, ceea ce înseamnă că vom avea finanțarea necesară pentru asigurarea unor condiții moderne.
Este vorba despre o grădiniță cu patru grupe, la care se adaugă investițiile pe care noi le-am făcut deja în același domeniu pentru amenajarea sediului Grădiniței nr. 15, reabilitarea Grădiniței nr. 20, acolo unde se lucrează pentru amenajarea sălilor ce vor adăposti grupe cu program prelungit, construirea unui nou corp pentru Grădinița Constantin Brâncuși ce va fi finalizat în curând, construirea unei grădinițe în strada Hidrocentralei, obiectiv aflat în curs de realizare și care va adăposti 3 grupe, dar și reabilitarea cu fonduri europene a celor două grădinițe – Mihai Eminescu și Nr. 8. Toate aceste investiții au menirea de a moderniza și mări capacitatea unităților destinate învățământului preșcolar (aici incluzând și creșele care funcționează alături de grădinițe)”, a transmis primarul.

Articolul precedentO altă avertizare meteo: Furtuni, ploi torențiale și vijelii în Oltenia
Articolul următorO oră în plus la terase: Se închid la ora 24:00