Polițiștii din Turceni au continuat gesturile deosebite în prag de sărbători. După ce au donat sânge la Centrul de Transfuzie din Târgu Jiu, lucrătorii Poliției Orașului Turceni au folosit bonurile primite pentru a-l ajuta pe Moș Crăciun să ajungă la trei familii aflate într-o situație materială nu tocmai fericită.
”Pentru majoritatea copiilor, Moș Crăciun ajunge negreșit în seara de ajun. Polițiștii din Turceni au identificat trei familii nevoiașe, l-au însoțit pe moș până la locuința acestora și le-au făcut o surpriză de pomină copiilor, care nu l-au văzut prea des pe moșul din poveste. Pe lângă bucurie, polițiștii, împreună cu Moș Crăciun, le-au oferit celor mici jucării, hăinuțe, dulciuri și alte alimente nelipite de pe masa sfântă, toate cumpărate cu tichetele primite după ce au donat sânge la Centrul de Transfuzie Târgu Jiu”, arată IPJ Gorj.
Totodată, salariații MAI au strâns o sumă de bani care a fost oferită unui copil, pui de om ce duce o bătălie grea cu o boală gravă.