Oficial! Contestațiile la amenzile rutiere vor fi depuse şi la judecătoria din raza teritorială a domiciliului contravenientului

 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, anunță Agerpres.
Actul normativ stabileşte posibilitatea de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

 

Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, stipulează legea.

 

 

Articolul precedentNeagoe vrea victorie cu Oțelul și să câștige campionatul. Antrenorul anunță că nu sunt achiziții de jucători în discuție
Articolul următorAlertă meteo! Urmează o săptămână ”de foc”, cu temperaturi resimțite chiar și de 45 de grade Celsius