Comandamentul pentru Situații de Urgență Gorj nu a rezonat cu propunerea primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care a solicitat că elevii să nu meargă la școală, cel puțin în ziua de vineri, 28 februarie.
”Din păcate, propunerea de a suspenda cursurile măcar pentru o zi, în așa fel încât să acționăm cât mai rapid pentru a dezinfecta unitățile de învățământ din Târgu Jiu a fost respinsă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. După dezbateri aprinse, în ciuda tuturor argumentelor noastre care au avut ca element principal siguranța copiilor noștri, membri Comitetului au susținut că nu este vorba de o epidemie și nu se justifică oprirea cursurilor nici măcar pentru o zi. Vreau să asigur părinții că, la nivelul municipiului Târgu Jiu, vom lua măsurile necesare pentru a dezinfecta unitățile de învățământ, dar am fi fost mult mai eficienți dacă am fi putut face acest lucru mai repede”, a arătat Romanescu.