Oficial! Nu va fi interzisă sacrificarea și comercializarea porcilor din gospodăria țărănească

 

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, luni, că, la nivel național, creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora nu va fi interzisă.

 

Susținerea creșterii tradiționale a porcului în gospodării și a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Creșterea, sacrificarea porcilor în gospodăria țărănească și comercializarea acestora nu va fi interzisă.

ANSVSA transmite românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării.

În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condițiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA județene va completa o fișă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat și înregistrat în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA).

Prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mișcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului PPA.

În vederea asigurării concordanței cu Regulamentul (UE) nr. 594/2023 și Legea nr. 122/2023, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a elaborat și emis două acte normative esențiale: Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, și Ordinul comun nr. 132/418/2023, emis împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care stabilește condițiile și cerințele de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale de porcine.

ANSVSA reamintește tuturor deținătorilor de exploatații noncomerciale de porcine importanța respectării normelor de biosecuritate și a regulamentelor în vigoare, în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine și a altor riscuri asociate”, a transmis Serviciul Comunicare și Logistică Documentară al ANSVSA.

Articolul precedentGorj: Două femei și doi bărbați și-au bătut rudele. Au distrus poarta și au spart geamurile locuinței victimelor
Articolul următorCiolacu: Comisioanele bancare nu vor creşte nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice