Oltenia, local: Averse cu caracter torențial și căderi de grindină

 

Specialiștii în meteorologie de la Severe Weather Alert – România anunță, pentru perioada 7-12 iunie, vreme călduroasă, cu episoade de instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, potrivit estimărilor, local, și în Oltenia, se vor semnala averse ce pot avea și caracter torențial, scurte intensificări ale vântului, ce trecător pot lua aspect de vijelie, și trecător căderi de grindină.

Persistența unui vast câmp de joasă presiune atmosferică peste o bună parte a continentului european, precum și continua advecție a unei mase de aer cald și umed către sud-estul și estul Europei, vor favoriza procesele convective inclusiv în spațiul geografic al țării noastre.

Astfel, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, pe rând în majoritatea regiunilor – doar izolat în sud-est -, dar cu precădere în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia, precum și în zonele deluroase și montane. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, scurte intensificări ale vântului, ce trecător vor lua aspect de vijelie, și izolat căderi de grindină, posibil de dimensiuni medii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15-25 mm, iar punctiform 40 mm.

Vremea se va menține caldă în majoritatea regiunilor, local călduroasă în zonele de câmpie și de podiș din sudul și estul teritoriului – unde disconfortul termic va fi destul de pronunțat, maximele termice urmând a se încadra, în general, între 20-34°C”, transmite Severe Weather Alert România.

Articolul precedentGorj: Posibile furtuni locale în nordul județului
Articolul următorTânăr pescar, captură ”de revistă” lângă Târgu Jiu