OMV anunță ”cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii”. Una, în perimetrul Târgu Jiu

 

 

Compania energetică OMV Petrom a anunțat marți „cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii”, în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României.

Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep (baril echivalent petrol) resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în anul 2022, transmite economedia.

 

România produce țiței și gaze de peste 150 de ani, iar in aceste condiții identificarea de noi resurse presupune un efort semnificativ. Noile descoperiri vor contribui la reducerea declinului producției noastre și la continuitatea furnizării unor produse esențiale pentru economie.

Una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost în perimetrul de explorare Verguleasa (județiul Olt – n.red.), din regiunea Olteniei. Compania a identificat resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii. Descoperirea se află în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapidă a producției.

O altă descoperire a avut loc în perimetrul de explorare Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimată de 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023, iar cele premergătoare dezvoltării exploatării sunt în curs de pregătire.

O a treia descoperire a fost făcută în perimetrul de explorare Târgu Jiu și au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din anul 2022. O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs.

Toate descoperirile sunt rezultatul strategiei de explorare a companiei, concentrată pe oportunitățile din apropierea zăcămintelor existente, ceea ce facilitează dezvoltarea rapidă, conectarea și producția timpurie a resurselor nou descoperite”, a transmis Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție.

 

Forajul de explorare și testare a acestor trei sonde a avut loc în perioada iunie 2022 – aprilie 2023. Compania a investit în forajul de explorare aproximativ 20 de milioane de euro.
Articolul precedentAlex Băluță: Gândul meu a fost să revin acasă. Am așteptat mult timp ca să vină cu ceva concret
Articolul următorMarcel Ciolacu, desemnat de Iohannis pentru funcția de prim-ministru