Pandurii a încheiat cantonamentul cu patru goluri marcate. Cojocaru se declară mulțumit de pregătirea centralizată

Divizionara secundă Pandurii Târgu Jiu a încheiat, vineri, stagiul de pregătire centralizată de la Timișoara, cu un amical în compania Ripensiei, meci încheiat 4-4.

Ca un bilanț al cantonamentului din Banat, antrenorul gorjenilor, Călin Cojocaru, s-a declarat mulțumit de modul în care s-au pregătit jucătorii.

Ultima zi de cantonament pentru noi, al cincilea meci amical. Față de meciul cu Poli, am avut o prospețime mai bună, am fost mai concentrați, mult mai periculoși pe fază ofensivă. Ne-am creat foarte multe ocazii. Am marcat patru goluri, mai puteam să marcăm și alte goluri. Asta este îmbucurător pentru mine. Ce este supărător este că luăm goluri foarte ușor. Practic, ne dăm noi goluri singuri. Pe faza defensivă stăm foarte rău. Avem foarte mult de muncă la acest aspect. Știu că este oboseala acumulată. Am încărcat foarte mult fizic în acest cantonament, pentru că noi primul meci îl avem abia în data de 28 februarie. Avem până atunci timp să reglăm unele aspecte. Dar mă deranjează poziționarea echipei pe faza defensivă, unde greșim foarte mult. Practic, anulăm munca pe faza ofensivă cu greșelile pe faza defensivă. Nu mă așteptam să fie așa concentrați la joc. Nu prea îmi place în ultima zi să fac joc, pentru că toată lumea e cu gândul la mica vacanță. (…) Din cauza vremii, la noi fiind mai frig, nu am avut posibilitatea să jucăm în zonă așa multe meciuri amicale. Am preferat să venim aici. Am avut terenurile aproape de hotel. Sala, recuperarea. Alergările le-am făcut în Giroc, în platou, în pădure. A fost foarte bine din acest punct de vedere, am avut condiții foarte bune. Sunt mulțumit de cum s-au pregătit băieții, mai puține de meciul cu Poli unde s-au comportat ca la Liga a V-a”, a declarat, pentru Liga 2.ro, tehnicianul.

 

Pandurii: Aldescu – Diau, Nic. Cotolan, Luzemo, D. Filip, Sylla, A. Dobre, Acosta, Peia, Bunga, Goma

Au mai jucat: Iovicin, Oprița – Velcotă, Corduneanu, Habet, Răchișan, Zaborowski, C-tin. Grecu, Erhard, Rasoveanu, R. Cojocaru
Antrenor: Călin Cojocaru

Articolul precedentGorj: Accident produs pe trecerea de pietoni
Articolul următorTârgu Jiu: Invitație la spectacol de Dragobete