Pandurii a întors de la 0-2 și a obținut un punct la Miercurea Ciuc

Pandurii Târgu Jiu a reușit să obțină un punct în deplasarea de la Miercurea Ciuc, 2-2, cu Csikszereda, într-un meci din cadrul etapei a XI a Ligii 2. Gazdele au condus la pauză, 2-0, dar gorjenii au revenit în joc prin Patrick Popescu (min. 60). Băieții lui Adrian Bogoi au arătat mai proaspeți pe teren, dar în minutul 64 arbitrul Andrei Țiții (Șura Mică – Sibiu) l-a eliminat justificat pe chinezul Lu Yefeng și speranțele suporterilor târgujieni au început să scadă. Nejustificat, Pandurii a continuat să domine, iar în minutul 73 Trancă a reușit să egaleze. Simțind că se poate, gorjenii au încercat să dea lovitura, însă finalul de joc i-a găsit în apărare, menținând scorul de pe tabela de marcaj.

Etapa viitoare, miercuri, 16 octmbrie, Pandurii primește vizita celor de la Ripensia Timișoara, urmând ca ulterior să se deplaseze la Snagov. Două meciuri în care se pot obține cele şase puncte puse în joc, rămân de văzut evoluțiile de pe teren.

La meci a fost prezent și Valeriu Andronache (foto jos), care la cei 88 de ani ai săi a bătut drumul până la Miercurea Ciuc pentru a fi alături de Pandurii.

Pandurii: Dinu – P. Chiș, Oiță (cpt.), Vișan, Vasilescu – Lu Yuefeng, Trancă – Du Ho Him, Takhashi, Rasoveanu, P. Popescu

Rezerve: Mih. Cotolan – Rob. Bratu, I. David, Al. Dinu, Nichifor, Erhard, R. Cristea, Al. Dinu

Eliminat: Lu Yuefeng, minutul 64, cumul de cartonașe galbene.

Antrenor: Adrian Bogoi

Golurile:

  • min. 27: 1-0   Mingea șutată din careul mare deviază din Norbert Pinter și intră în poarta apărată de Dinu, pe lângă bară. Se reclamă ofsaid însă golul este validat.
  • min. 32: 2-0  Se dictază penalty după ce Vișan atinge cu mâna o minge centrată de Palmeș. Execută Szilard Magyary fără speranțe pentru portarul gorjenilor.
  • min. 60: 2-1  Lu Yuefeng inventează o pasă pentru Patrick Popescu, atacantul evită inteligent jocul la ofsaid, îl driblează pe portarul Luljanovici și înscrie.
  • min. 73: 2-2  Centrează Chiș și Trancă pune latul de la 7-8 metri, restabilind egalitatea.

Capturi video Digi Sport: