Pandurii Târgu Jiu a intrat în vacanță după meciul pierdut la Pitești, 1-3 cu F.C. Argeș, însă fotbaliștii, antrenorii și salariații clubului vor trebui să ”se descurce” pentru a ”trece iarna”. Diriguitorii formației aflată în insolvență nu au găsit soluții pentru a plăti cel puțin o parte din restanțele salariale, deși antrenorul Bogoi subliniase public că băieții au avut foarte mare răbdare în privința întârzierii drepturilor bănești. În zadar, nu au fost găsiți bani, nimeni nu mai este dispus să ajute echipa. La finalul meciului de la Pitești, toată lumea și-a luat rămas bun, iar jucătorii au primit atât încât să le ajungă pentru a merge la casele lor.
”Nu s-a rezolvat nimic. S-au împărțit ceva <<bani>>, între 100 și 300 de lei de căciulă, atât cât să se ajungă acasă. Nimic mai mult”, a fost preciazarea amară venită din interiorul echipei.
Pandurii Târgu Jiu se clasează pe locul 10, cu 28 de puncte în clasament. Campionatul ligii a II a va fi reluat în 25 februarie 2019.