Pandurii, fără victorie pe noul stadion. Fotbal puţin, tabelă îngheţată

Pandurii s-a prezentat la meciul de sâmbătă, împotriva Concordiei Chiajna, după o săptămână în care un jucător ”a dezertat”, iar alţi doi au fost suspendaţi pentru că nu au respectat programul de antrenament stabilit de antrenorul Călin Cojocaru. Cu un junior de 17 ani, Horaţiu Peia, în primul 11, gorjenii au început timid, ilfovenii având trei oportunităţi de a deschide scorul. Precipitarea oaspeţilor a făcut ca tabela să rămână îngheţată, aşa cum au fost şi cele câteva sute de spectatori care au ţinut să fie alături de echipa fanion a Gorjului. Cu un antrenor care pe tot parcursul partidei şi-a coordonat, dirijat şi încurajat elevii, Pandurii a avut o singură ocazie de gol, în repriza a doua, dar Patrick Popescu nu a reuşit să marcheze, deşi a fost singur în faţa porţii adverse, la 12-13 metri, puţin lateral stânga. După meci, Cojocaru a dat impresia că este mulţumit de ”materia primă” de care dispune, în totală contradicţie cu opinia suporterilor care cred cu tărie că formaţia gorjeană are nevoie urgent de trensferuri serioase.

 

Am întâlnit o echipă bună, cu mulţi jucători care au evoluat la Liga 1, dar astăzi am avut o atitudine corespunzătoare, am făcut un efort mare şi nu s-a văzut nicio diferenţă între noi şi adversari. Nu a fost un meci spectaculos, dar este un început. Se vede că se poate, că avem calitate, dar trebuie să ne pregătim bine în continuare. Este un punct de plecare”, a declarat tehnicianul gorjenilor.

Pandurii: Mihai Cotolon – P. Chiş, Oiţă (cpt.), D. Ciobanu, Vasilescu – Peia, Trancă, Takahashi, Rasoveanu (Cuţitoiu) – Şendroiu (Lu Yuefeng), P. Popescu

Rezerve: Opriţa – Rob. Bratu, Cornicioiu, Nic. Cotolan, Unguru

Antrenor: Călin Cojocaru

Articolul precedentIncendiu la un restaurant din Târgu Jiu
Articolul următorProiect: Pensionarii ar putea primi tichete de masă