Pandurii pierde acasă, urmează meciul de ”care pe care” la Petroșani

Pandurii pierde trei puncte în fața echipei din Târgoviște, într-un joc în care a avut șansa deschiderii scorului, însă Blejdea nu a fructificat dintr-o poziție ideală. Chindia a pus stăpânire pe joc și în minutul 19 a beneficiat de o lovitură de la 11 m, după ce Oiță l-a faultat pe Cherchez. Tot acesta execută, dar Costache salvează. Istoria meciului s-a scris până în jumătatea reprizei secunde, când oaspeții au înscris de două ori. Jucătorii de la Pandurii nu a avut puterea de a întoarce jocul, rarele riposte fiind firave. Dincolo de scor, trebuie notată evoluția portarului Costache, cel care a mai scos 2-3 mingi pe care scria gol. Chindia Târgoviște urcă pe primul loc, cel puțin pentru o zi, iar pentru Pandurii urmează o deplasare grea, de care pe care, la Petroșani, unde va întâlni Energeticianul, echipa lui Nicolae Sarcină.

Golurile:

0-1 min. 65 – Daniel Florea, nemarcat, se întoarce și trage puternic de la 14 metri, învingându-l pe Costache

0-2 min. 68 Liviu Mihai reia în plasă mingea respinsă de Costache

 

Pandurii: Al. Costache – Oiță, D. Ciobanu, Rob. Bratu, Al. Vasilescu – Trancă, Raiciu – Tudoran, Dodoi, Blejdea – Popescu; Rezerve: Al. Oprița – Rob. Gheorghe, Șendroiu, Du-Ho Kim, Dinu-Ivănescu, Dănescu, Măicăneanu; Antrenor: Adrian Bogoi

Galerie, capturi Digi Sport:

Articolul precedentMinistrul Sănătății ajunge sâmbătă în Gorj. Vine împreună cu premierul Dăncilă
Articolul următorPentru că pot: ApaRegio a majorat tarifele și anunță alte scumpiri