Clubul Pandurii Târgu Jiu trăiește un coșmar, situație ce părea imposibilă în urmă cu numai trei ani de zile. Puțini suporteri au putut accepta de pe atunci ipoteza dezastrului care se configura, nimeni dintre factorii de decizie nu a îndrăznit să pună piciorul în prag și să ia măsuri menite să limiteze proporțiile dezastrului. Pe site-ul propriu, CS Lignitul Pandurii Târgu Jiu a anunțat o nouă licitație, în urma căreia se speră la intrarea a ceva bani în visteria clubului. Astfel, doritorii vor putea licita pentru 1 autoturism Ford Focus, 3 autoturisme Volkswagen Caravelle, 1 microbuz Volkswagen Crafter, 1 autoturism Mercedes, 1 autocar marca Jinlou, 1 autoturism Dacia Duster, dar și 23% din hotelul Mina, localizat în stațiunea Rânca-Gorj. Autoturismul Mercedes i-a aparținut antrenorului Cristian Pustai. Acesta a achitat o sumă considerabilă de bani pentru el, dar l-a pierdut în urma unui proces. Alt autoturism a fost încredințat lui Petre Grigoraș, însă mașina nu este la Târgu Jiu. Totuși, se va căuta vânzarea ei prin licitație. Nimeni nu știe unde este, a fost făcută o plângere la Poliție, dar până la această oră nu a apărut la club. Grigoraș s-a arătat revoltat de posibila pierdere a vehiculului, precizând că Pandurii are datorii la el.