Se rupe 2017 din calendare, își cere dreptul ceresc la odihnă și eternitate, iar tîrziul de an îl trăim nădăjnuind că ne va fi mai bine și toate cele nedrepte se vor așeza în bucurie.Se sparg petrecerile-n cioburi, să plece relele lumii de pe la noi, vrem zâmbetele vieții aici, în Gorj, unde odată ca niciodată mândria lucrului bun realizat prin trudă dădea chef până la ziuă și chirăia să știe o țară: ”Aci, bă!, la noi, la Gorj, aci!”.Multe avurăm și le vîndurăm pe vorbe, până și praful de pe tobă am încercat să îl băgăm la amanet.Triști oameni prinși de o veselie nebună de a șterge de pe fața pământului tot ce ne fu mai falnic prin bătătură.Dar e prea târziu, plugușorul nu trebuie să sune a jale.Acum, la gura sobei, vă zic despre bucurie, chiar dacă o să o conjug la trecut.Ce e în suflete nu moare, deși prin ziare clasamentele ne-au trecut la decese.
A fost odata ca niciodată, dacă n-ar fi nu s-ar povesti
Să-ți spun, copile…Păcat e să se piardă, asemenea povești nu se cumpără de la mall.Dacă azi ai 20 de ani, atunci aveai opt.Erai piciul copilăriei, puiul de gorjean în universul căruia intra pe toate ușile și ferestrele numele unei echipe de fotbal.PANDURII.Posibil să fi auzit tu ceva, să fi văzut oarece pe la televizor, să te întrebi mirat ce au nenii care spuneau că, gata, Gorjul postecembrist nu mai însemna doar o haltă în drumul ortacilor lui Cozma spre București.Prea ne biciuise și ne condamnase pe nedrept o țară.Să tot fie vreo doisprezece ani, dar așa, mai spre vara care trecu, de când oamenii locului își trăgeau cruci la colț de stradă sau de uliță.Cu simț de răspundere, să simtă Doamne Doamne și să pună pe răboj.Nu, nu defilau moaștele prin fața păcătoșilor Gorjului, era PANDURII, echipa de fotbal, care devenise crez județean.Credință pură, fusese încercată și de trecut, dar înăbușită la un semn.Ușor, habotnicilor, nu mă afurisiți în grabă, important e că trozneau trotuarele apăsate de povara crucilor executate dârz .Să fie primite!
”Ajută-ne, Doamne!Fă minunea asta și pe la noi”, zicea câte unul mai evlavios, ori de câte ori, în miile de kilometri mâncați pe șosele pentru a ajunge la meciuri, treceam pe lângă o biserică.Dar drumu-i mult mai lung, până la ȘEFUL cel mare trebuie canoane, caziere citite de cel mai Petre dintre toți.Tipul cu cheile, ați auzit de el.La lucrătura asta, deloc ușoară, s-au înhămat o mână de băieți, cam obraznici, de altfel.Obligatoriu, tupeist trebuie să fii pentru a îndrăzni să crezi că într-o zi, bara transversală a porții dinspre Poliție și Steaua au să tremure în fața ta.Da, Steaua, echipa aia care tocmai își trăsese fițe de semifinalistă de cupe europene.
Veche poveste, triști provinciali.Se întâmpla demult, pe când se ridica vechea tribună mare a stadionului, iar alt copil asculta și el frumoase istorii.Timpuri în care promovările în divzia secundă deveneau sărbători județene.Și, sic!, motiv de tras cruci într-o lume care se dorea a ateilor.Grele vremuri, rare petreceri!
Într-o zi, deși cu pâinea pe cartelă, fără lumină, apă și căldură în case, oamenii au început să zâmbească, se transforma cenușiul în senin la Târgu Jiu.Nu, nu se umpluseră magazinele, era doar o simplă epidemie de fotbal și telegrame rostite în gând trimise către Petre.Da, tipul cu cheile.”Hai Pandurii!Stop!Ajută-ne să promovăm!Stop!”Grea boală lovise orașul, o duceau pe picioare și cei mai de vază tovarăși ai județului.Gogu Tonca și băieții săi făceau minuni, stadionul devenise loc de pelerinaj, dar la Sibiu era Prințișorul, cel care ne-a vaccinat repede.Și ne-a vindecat de speranțe.Adio, minune!
Răzmerița din decembrie 1989 a momit repede gorjeanul cu frigidere pline, însă în scurt timp ne-a adus pe cap o creatură care înghițea totul .Fabrici, dispensare, cămine culturale, toate au dispărut printr-o jonglerie nenorocită, iar stadionul, vechiul meu refugiu în ale bucuriei, a fost năpădit de buruieni.Maidan!Pandurii devenise istorie, autoritățile capitaliste declarate creștine au aplicat rapid la religia verzișorilor de state.Nici gradenele nu mai existau, fuseseră arse.Praf, pulbere și cenușă.
Totul părea pierdut, dar pesemne Petre, cel mai mare dintre toți Petrii, întărziase cu cititul telegramelor și, ca prin minune, după atâta amar de ani, raportul Pandurii Târgu Jiu a ajuns la mapa ȘEFULUI.Ține-te, nene, de acum.Scoruri de handbal cu Teleștiul, balamuc cu Motru și nea Ion Percea, oameni care au pus suflet și bani.Și luptă, și dă-i, ca în 1999, iar Pandurii se întorc în liga a doua anul următor.Oameni, caractere, băieți care în deplasări mâncau parizer prin parcările șoselelor patriei.De aici până la promovare ai să mai afli câte ceva, copile, dar să nu uiți.E datorie, Gorjul nu putea cumpăra niciodată atâta imagine, atât respect cât au adus câțiva mândri feciori care, la un moment dat, locuiau la comun, toți pe etajul 1 (unu) de la Hotel Gorj.Aripa veche.Povești multe, azi e vremea bucuriei.Fără ei, NICIODATĂ nu existau artificiile.Ei, cei care nu își permiteau aroganțe, oameni cu care mai goleam halbe prin locuri numai de noi știute.Și așa o să râmână multe, dar nimeni nu are dreptul să uite ziua de 11 iunie 2005.Atunci, pentru singura dată în ultimul sfert de secol, s-a pregătit bucurie pentru gorjeni.Cânt-o în Plugușor, copile, nu o vinde, nu o da uitării.
Pun fotografii, o parte din ce am, fiecare dintre ele naște, la rându-i, povești.I-am promis lui Sorin Vintilescu un mare ceva, încă un an în care amân.Dar trebuie să se facă, Dumnezeu ne-a fost alături atunci, ne-a dat puteri mai târziu, e semn clar că istoria trebuie împărtășită.În felul nostru, prieteni.Cu toate rebuturile de țigarete puse în puterea nopții sub ștergătoare.Cu, cu, cu atâtea…investigații care să recupereze capacele roților.Timpul trece, o parte dintre pandurii prinși în aceste rânduri au plecat dintre noi, Dumnezeu să-i odihnească în pace!Nu sunt jurnalist sportiv, am mai ținut câte o rubrică, pentru mine echipa asta a fost și este problemă socială.Daca ați citit materiale pe subiect semnate de subsemnatul, ați urmărit emisiuni tv și radio la care am participat, iar toate astea v-au fost de folos, trebuie să știți că a existat un om, Nicolae Măceșanu.El a dus un prichindel la stadion și i-a insuflat mândria de a fi pandur.Mulțumesc, tată!E al zecelea An Nou fără tine, mi-aș fi dorit să vezi multe, inclusiv artificiile.Prea mulți ani ne-am mâncat ficații cu Forestierul Băbeni, meritai asta.Meritai mult mai multe.
