Diriguitorii clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu caută soluții pentru ieșirea din situația de criză iscată de decizia FIFA prin care s-a stabilit penalizarea gorjenilor cu 9 puncte. Există posibilitatea unor negocieri cu avocații jucătorilor, în urma acestora fiind posibilă obținerea unor noi termene, cale pe care, se pare, o vor urma cei de la Pandurii. Retrogradarea și eventual falimentul clubului nu vor aduce bani în buzunarele celor doi fotbaliști care au obținut câștig de cauză la forul mondial, sârbul Nikola Vasiljevic (inițial a fost pomenit olandezul Buijs) și bosniacul Gordan Bunoza.
”FIFA ne-a solicitat depunctarea clubului Pandurii cu 9 puncte. Decizia Comitetului Executiv a fost să punem în aplicare această decizie începând cu 30 mai, astfel încât clubul Pandurii primește un termen de grație până la această dată să poată să ne aducă înformații noi, dacă s-au plătit datoriile către jucători sau nu. Dacă situația va rămâne aceeași, atunci, bineînțeles, că Pandurii va fi depunctată”, a precizat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Bosniacul ar avea de primit 48.622 de euro, iar sârbul 31.518 de euro. Aceste necazuri vin din perioada în care Narcis Răducan cu ajutorul șefilor PSD Gorj aducea jucători cu pretenții la echipă, deși problemele financiare ale clubului deveniseră de notorietate națională. Inexplicabilă strategie managerială, fără minime calcule economice, în condițiile în care nici susținătorul principal, Complexul Energetic Oltenia, nu mai putea sprijini gruparea fotbalistică din Târgu Jiu. Realitatea dură nu a pus pe gânduri factorii decizionali, poate și pentru că se apropiau alegerile locale, foarte importante pentru ei. Narcis Răducan a plecat, iar clubul a fost nevoit să rezilieze contractele fotbaliștilor, singurul colac de salvare fiind, pe moment, intrarea în insolvență. Problema este gravă, și alți foști jucători ai clubului Pandurii au făcut demersuri asemănătoare. Sportivii au muncit, își vor banii şi sigur nu vor renunţa la ce li se cuvine. În tot acest timp, cei care i-au arvunit pe datorie nu au nici cea mai mică durere de cap, mai mult, ipocrit, clamează atașamentul față de clubul de fotbal.