Adrian Veștea: Am venit cu bune intenții
„După cum am spus-o din prima zi când am fost nominalizat, am tratat acest aspect cu responsabilitate, știu că sunt 47 de zile din momentul în care a picat guvernul, sunt proiecte importante precum PNRR. De asemenea, OCDE e o prioritate, proiectul SAFE, iar ce cred că e important este stabilitatea și încrederea românilor. Am venit cu bune intenții dintr-o funcție aleasă câștigată uninominal, am considerat că e necesar să răspuns la provocare, îmi pare rău că nu s-a putut. Va fi o perioadă de neliniște și nesiguranță pentru români, dar e necesar pentru ca România să ajungă într-o direcție în care să poată să… Cred că e de datoria celor care vor fi nominalizați să aibă o discuție normală cu tote partidele și așa considerăm că avem o conștiință. Nu am avut o astfel de decizie din partea președintelui, am considerat că e necesar și responsabil din partea mea să stau de vorba cu toate formațiunile. Nu le-am promis decât că voi sta permanent la discuții, vom prelua ideile bune, consider că e normal și necesar. E decizia lor, fiecare are dreptul să se manifeste, eu știu că mi-am făcut datoria, am avut o săptămână în care am încercat să creionez un program de guvernare”.





























