Patriarhia Română împarte Aghiasma Mare gata îmbuteliată. Va fi adoptată practica și în Gorj?

Reprezentații Patriarhiei Române au anunțat, luni dimineața, că anul acesta, ceremoniile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului vor avea loc ținându-se cont de regulile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. În condițiile date, nu vor mai exista vase mari cu apă, așa cum se întâmpla de obicei, credincioșii urmând să primească Aghiasma Mare deja îmbuteliată.

La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021 credincioșii vor primi, începând cu ora 7:00, Aghiasma Mare sfințită și îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie, iar cu Aghiasma Mare din 6 ianuarie vor fi doar binecuvântați prin stropire”, a transmis Patriarhia Română.

Rămâne de văzut dacă această practică va fi preluată și la nivel național, implicit pe raza județului Gorj.

Articolul precedentSe pun în vânzare titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 3,75%
Articolul următorȘoferul care a provocat accidentul de la Plopșoru, reținut. Era turtă de beat