Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis un mesaj credincioșilor, sfătuindu-i să respecte măsurile impuse de autorități.
”Biserica Ortodoxă Română se adaptează treptat și responsabil, în funcție de evoluția situației provocate de epidemie, așa cum o fac toate instituțiile importante din țară, respectând și promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat. Biserica face un apel părintesc la toți credincioșii ei pentru a avea încredere în autorități și a respecta măsurile instituite de acestea. (…) Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toți slujitorii Sfintelor Altare și pe credincioșii ei să cultive pacea sufletului prin rugăciune și comuniune cu semenii, prin fapte bune, evitând, totodată, panica”, se arată în comunicatul clericului.