Patriarhul Daniel: Pandemia ne cheamă să prețuim viața și sănătatea noastră, precum și viața și sănătatea semenilor, ca daruri primite de la Dumnezeu

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmite, prin Pastorala de Paște, îndemnul ‘‘la rugăciune și ajutorare frățească, în aceste vremuri care ne arată cât de fragilă este viața omului”.

Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea şi valoarea vieţii, când numeroşi oameni sunt încercaţi de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de apropiere de Dumnezeu şi de solidaritate practică între oameni. Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al vieţii cereşti veşnice. (…) Această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-o perioadă de întărire în credinţă, mai ales prin rugăciune şi prin sporire a iubirii noastre faţă de oamenii aflaţi în suferinţă. (…) Totodată, criza medicală sau pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejăm cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară”, a precizat Preafericitul Părinte Daniel.

 

Patriarhul precizează că, cimitirele ”sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj”.

În ele aflăm mormintele bunicilor şi părinţilor noştri, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalităţi naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de ştiinţă, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor revoluţiei române din decembrie 1989, dar şi morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist totalitar. Pomenirea celor decedaţi, cu rugăciune şi cu recunoştinţă, nu este doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai rugăciunea şi recunoştinţa sunt relaţie vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului”.

Articolul precedentGorjeni, ApaRegio vă pregătește amenzi ce ajung până la 4.000 de lei!
Articolul următorZero! Niciun gorjean nu mai este înscris pe listele pentru vaccinarea anti-COVID