Mihai Rotaru, patronul echipei de fotbal C.S. Universitatea Craiova a fost depistat pozitiv la noul coronavirus și internat pe secția de Terapie Intensivă, cu simptome severe de infecție. Omul de afaceri, în vârstă de 48 de ani, este internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Craiova.
Reamintim, mai mulți oficiali ai clubului din Bănie, dar și antrenorul Cristiano Bergodi s-au îmbolnăvit, fiind infectați cu Covid-19.