Petrom plătește taxa de solidaritate în iunie

 

Compania Petrom a anunțat că va plăti, la sfârșitul lunii iunie, taxa de solidaritate de 1,5 miliarde de lei, aferentă anului 2022.

La data de 12 mai 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 119/2023 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 186/2022 de implementare a Regulamentului Consiliului (UE) 2022/1854 privind contribuția de solidaritate.

Pentru companiile care produc și rafinează țiței, legea introduce obligația de a plăti 350 de lei pentru fiecare tonă de țiței prelucrată în 2022 și 2023.

Prin urmare, OMV Petrom estimeaza o contribuție de solidaritate de aproximativ 1.500 de milioane de lei pentru anul fiscal 2022, care urmează sa fie plătită la sfârșitul lunii iunie 2023. Aceasta se va reflecta in T2/23, in Situația veniturilor si cheltuielilor ca linie separată după linia <<Profit inainte de impozitare>>. Pentru T1/23, valoarea contribuției de solidaritate este estimata la aproximativ 380 de milioane de lei și va fi de asemenea reflectată in rezultate la T2/23. Contribuția pentru întregul an 2023 va fi platită la sfarșitul lunii iunie 2024”, a transmis compania.

Articolul precedentVideo: S-au bătut în stradă pentru un bărbat
Articolul următorTârgu Jiu: Spectacol folcloric de excepție, marți seara. Intrarea liberă