Pilda cănuțelor din Defileu: Nu mă lua acasă

 

Nici ”rugați frumos” de ”o cănuță”, unii români nu se pot abține de la a își însuși ceea ce nu le aparține. Un gorjean a arătat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, pe rețelele de socializare, modul în care un cetățean a căutat să protejeze de răufăcători cănile pe care le-a pus la izvorul din apropierea Mănăstirii Lainici, pe Defileul Jiului. Mâhnit, același domn a semnalat on-line și dispariția lor.

Nu mă lua acasă

Nici pe mine”, a scris pe căni omul de bine, în ideea că indivizii de rea-credință vor fi înduplecați și nu vor văduvi trecătorul de utilitatea celor două obiecte casnice.

Nici gând, mesajele nu au convins. Nici nu aveau cum, atât timp cât din construcția personală principiile și empatia lipsesc.

 

Articolul precedentIohannis, după respingerea autonomiei: Astfel de inițiative nu trebuie să se mai regăsească pe agenda Parlamentului
Articolul următorO caută familia! Adolescentă din Gorj dată în urmărire de polițiști