Polițe plătite la beție: Și-a bătut tatăl până ”l-a dat” pe mâna doctorilor

Un bărbat de 59 de ani, din municipiul Motru, a avut nevoie de îngrijiri medicale, luni, 27 aprilie, după ce ar fi fost bătut de fiul său, în locuința comună. Actele de violență fizică au fost sesizate, la numărul 112, de fiica celui agresat, o tânără stabilită în județul Mehedinți.

 

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Motru, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor neînțelegeri mai vechi, a avut un conflict cu fiul său, de 28 de ani, cu acelaşi domiciliu, în timpul căruia ar fi exercitat acte de violenţă asupra tatălui său. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea sa. Poliţiştii au dispus emiterea ordinului de protecţie provizoriu faţă de tânărul de 28 de ani, care a fost obligat să părăsească domiciliul pentru o perioadă de cinci zile şi să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de tatăl său”, a informat IPJ Gorj.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență domestică.

Articolul precedentGorj: Bărbat mort în scara blocului
Articolul următorMinistrul Tineretului și Sportului: Trebuie să fim cumpătați. Nu este momentul reluării competițiilor