Poliția Română: Nu avem normă de amenzi

Poliția Română a reacționat după ce o fotografie cu un polițist care aplică amenzi a devenit virală pe facebook, fiind folosită și ca fotografie de profil.

Ne-am uitat pe net zilele astea și am văzut un polițist polonez care a descins în fotografiile de profil ale multor persoane.

Avem de făcut câteva precizări:

1. Apreciem sprijinul colegial primit, împreună putem face lucrurile mai bine.
2. Nu avem normă de amenzi, dar în caz că termină procesele-verbale poloneze, îi dăm noi modelul românesc.
3. Nu trebuie sa aibă lumânări la el, polițiștii nu împart lumină decât în propria familie.
4. Primele cuvinte pe care ar trebui să le învețe sunt ,,Hristos a înviat”, ,,bună ziua” și ,,mulțumesc.

PS: Apreciem umorul și înțelegem mesajul…avem colegi care au la profil o astfel de fotografie. Vă asigurăm că scopul nostru nu este să dăm amenzi și nici nu avem normă.

Știm că majoritatea oamenilor sunt de bună credință și fac eforturi pentru a respecta restricțiile impuse pentru protejarea celor vulnerabili și le mulțumim pentru aceasta.

Ne dorim ca efortul pe care cu toții îl facem acum să fie unul cât mai scurt, iar când totul se va termina să îi avem pe toți cei dragi alături de noi. Acest lucru ține de modul în care fiecare dintre noi reușește să pună interesul comunității din care face parte deasupra interesului personal”, au arătat reprezentanții MAI pe pagina de socializare.

Articolul precedentTârgu Jiu: Au început să sosească utilajele destinate curățeniei orașului
Articolul următorParlamentul a votat, online, prelungirea stării de urgență