Poliția Română recrutează civili pentru trupele speciale. Oportunitate și pentru gorjeni

Poliția Română recrutează din sursă externă zeci de civili în structura Serviciilor de Acțiuni Speciale.

La nivelul Poliției Române au fost scoase la concurs 41 de posturi vacante de agent de poliție în specialitatea <<acțiuni speciale>> existente în statele de organizare al Serviciului Independent pentru Intervenție și Acțiuni Speciale , al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București cât al inspectoratelor de poliție județene, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor care dețin studii corespunzătoare cerințelor postului și care îndeplinesc condițiile legale de ocupare”, informează Europol.

Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Gorj: 

  • 1 post vacant de agent II, prevăzut la poziția 149 din statul de organizare al unității.
Pentru a candida pentru ocuparea unui asemenea post în structurile de acțiuni speciale ale Poliției Române, persoanele care doresc să acceadă în sistem trebuie să cunoască faptul că examenul constă în susținerea unei probe practice și a unei probe scrise ce constă în rezolvarea unui test-grilă conform tematicii și bibliografiei elaborate de Comisiile de concurs.

PROBA PRACTICĂ (eliminatorie):

Reprezintă o probă de concurs ce are un caracter eliminatoriu care se va desfășura în perioada 14-19 decembrie 2021. Are un număr de trei componente, după cum urmează:

Componenta 1 – tragere cu armamentul (ședința de tragere nr. 7):

Arma utilizată: Pistol Glock 17;

Ţinta: ţinta piept nr. 6a cu cercuri;

Distanţa față de țintă: 10 metri;

Cartuşe alocate: 6 cartușe;

Număr de repetări exercițiu: 1;

Timp alocat: maxim 40 sec;

Priza: cu două mâini;

Poziţia de tragere: în picioare;

Poziţia de start: arma în poziţie de observare, alimentată, fără cartuș în camera cartușului, încărcătorul este încărcat cu 6 cartușe;

Evaluarea rezultatelor: conform baremului de evaluare prevăzut în anexa nr. 7  aferentă anunțului de concurs;

Modul de executare: trăgătorul, aflat în poziţie de tragere, la comanda „FOC” sau semnal sonor, încarcă, îndreaptă arma spre țintă, execută 6 focuri, după care, la comandă, descarcă, controlează şi revine în poziția de start.

Candidatul poate fi eliminat din concurs şi declarat „Nepromovat”  în următoarele situații:

Nu respectă regulile și măsurile de siguranță în poligon și condițiile ședinței de tragere;

Execută foc înainte de comanda evaluatorului, respectiv  „FOC”, sau înainte de semnalul sonor;

Execută foc după expirarea timpului alocat ședinței de tragere, respectiv după comanda „STOP”.

Este declarat „Promovat“ candidatul care obține minimum nota 5.00 conform baremului de evaluare. După finalizarea ședinței de tragere, candidatul iese din poligonul de tragere și se deplasează, în maximum 2 minute, împreună cu un membru al subcomisiei, către locul de desfășurare al componentei 2 – calități motrice.

 

Componenta 2 –  calități motrice (activitățile, baremele și grupele de vârstă sunt prevăzute în anexele la OMAI nr. 154/2004 privind activitățile de educație fizică și sport în Ministerul Afacerilor Interne, adaptate nevoilor de verificare practică), respectiv:

Pentru candidații bărbați:

La comanda start execută alergare de rezistență pe o distanță de 1000 de metri, contra timp;

După o pauză de 1 minut de la terminare, execută menținut în atârnat;

După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută genuflexiuni;

După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută abdomene;

După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută flotări;

După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută lovituri la sac timp de 2 minute fără întrerupere.

Pentru candidații femei:

La comanda start execută alergare de rezistență pe o distanță de 800 de metri, contra timp;

După o pauză de 1 minut de la terminare, execută abdomene;

După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută alergare de viteză;

După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută săritura în lungime de pe loc;

După o pauză de 30 de secunde de la terminare, execută lovituri la sac timp de 2 minute fără întrerupere.

Modalitatea de execuție a probelor practice:
candidatul execută toate probele numai în ținută sportivă adecvată anotimpului şi specificului componentei;
pentru executarea probelor candidatul are dreptul la o singură încercare;
candidatul trebuie să parcurgă în întregime probele şi elementele ce le compun, în ordinea stabilită prin prezentul anunț, respectând timpii de pauză corespunzători;
terminarea timpului de pauză dintre componentele evaluării calităților motrice este anunțat de către evaluator;

– proba de rezistență se execută cu startul din picioare, iar alergarea începe la comanda evaluatorului, concomitent cu pornirea cronometrului;

– proba de menținut în atârnat se execută la bară fixă câte un concurent/cronometru;

– proba de genuflexiuni se execută prin coborârea şi ridicarea trunchiului în plan vertical cu brațele la ceafă, timp de două minute, fără pauză, câte un concurent/cronometru;

– proba de flexie abdominală (abdomene) se execută din poziţia culcat pe spate, cu mâinile la ceafă şi sprijin la picioare, timp de două minute, fără pauză și se consideră corectă atunci când omoplații ating solul în extensie și trunchiul este la 90cu picioarele, în flexie;

– proba de flotări se execută din poziţia în sprijin culcat înainte, timp de două minute, fără pauze, câte un concurent/cronometru. Flotarea se consideră corectă când încheietura cotului este la 900 în flexie și 1800 în extensie, fără sprijin pe genunchi, coate sau abdomen pe durata execuției probei;

– proba de viteză se execută cu startul din picioare, pe o distanță de 50 m, iar alergarea începe la comanda evaluatorului, concomitent cu pornirea cronometrului;

– proba de săritură în lungime de pe loc se execută pe o suprafață plană și dură, câte un concurent.

La linia de plecare, candidatul se va așeza cu picioarele paralele și vârfurile așezate la linie fără să calce pe aceasta. Picioarele se flexează, iar brațele execută un balans dinspre înainte spre înapoi, concomitent cu extensia picioarelor și implicit executarea săriturii. Pentru evaluarea execuției se va măsura locul unde candidatul lasă ultima urmă (călcâiul, palma, șezutul etc.).

proba de lovituri la sac se execută cu echipament adecvat sportului de contact.

Această probă începe la semnalul comisiei iar candidatul trebuie se execute minim 100 de lovituri succesive de braţe combinate cu lovituri de picioare, conform indicaţiilor evaluatorului.

Alergarea de rezistență 1000/800 metri și alergarea de viteză 50 metri se desfășoară în aer liber. În cazul în care condițiile meteorologice împiedică organizarea şi desfăşurarea acestora (pe timpul ploilor torenţiale, pe timp de ceaţă, la temperaturi de peste +35°c sau sub 0°c ori în alte condiţii de natură să favorizeze producerea de accidente),  desfăşurarea probelor se poate amâna, la propunerea comisiei, cu acordul preşedintelui comisiei, până la momentul când probele se pot desfășura în condiții normale;

Candidatul este eliminat din concurs şi declarat „Nepromovat” în următoarele situații:

nu parcurge sau refuză să parcurgă unul din elementele componentei motrice;

calcă linia de start la probele de alergare de rezistență și alergare de viteză 50 metri;

nu respectă traseul probei de alergare de rezistență;

nu respectă modul de executare impus pentru probe și timpii de executare a acestora;

nu respectă indicațiile evaluatorului;

depășește timpii de pauză dintre elementele componentei motrice.

la executarea probei genuflexiuni candidatul se sprijină pe coapse sau genunchi;

la executarea probei de flexie abdominală (abdomene) candidatul se prinde cu măinile de coapse, genunchi sau elemente de vestimentație pentru realizarea flexiei sau extensiei.

la executarea probei de flotări candidatul se sprijină pe genunchi, coate sau abdomen pe durata  probei.

Este declarat „Promovat“ candidatul care obține minimum nota 5.00 la fiecare probă conform baremelor de evaluare, conform anexei nr. 8  pentru candidații bărbați și anexei nr. 9 pentru candidații femei, aferente anunțului de concurs, iar media aritmetică a notelor obținute este de minimum 7.00.

După finalizarea Componentei 2 – calități motrice, candidatul se deplasează, în maximum 2 minute, împreună cu un membru al subcomisiei, către locul de desfășurare al Componentei 3 – autoapărare.

Componenta 3 –  autoapărare:

Modalitatea de execuție a probei:

se desfășoară pe suprafața de luptă amenajată în cadrul sălii de sport, sub forma unei reprize de 3 minute;

pentru protecția candidatului vor fi utilizate următoarele echipamente de protecție: cască, mănuși, tibiere, cochilie, iar candidatul poate folosi, ca echipament de protecție individual, proteză dentară proprie;

lupta începe la semnalul arbitrului;

zonele corpului asupra cărora loviturile sunt permise: cap, trunchi, coapse;

zonele corpului asupra cărora procedeele și/sau proiectările sunt permise: cap, gât, trunchi, membrele superioare și membrele inferioare;

zonele corpului asupra cărora loviturile sunt interzise: spatele capului, gât, zona inghinală.

Este declarat „Promovat“ candidatul care obține minimum nota 5.00, conform baremului de evaluare ce se regăsește în anexa nr. 10 a anunțului de concurs.

Candidatul este eliminat din concurs şi declarat „Nepromovat” în următoarele situaţii:

adoptă o atitudine non-combat pe toată durata reprizei de luptă;

lovește sau efectuează procedee asupra zonelor interzise ale corpului, în mod repetat;

este scos din luptă prin knockout sau abandonează lupta;

nu respectă instrucțiunile evaluatorilor sau semnalele de începere sau încetare a reprizelor și/sau pauzei.

PROBA SCRISĂ – rezolvarea unui test grilă

Această probă de concurs va consta în susținerea unui test grilă, elaborat de către Comisia de concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandate  conform anexei nr. 1, având ca scop verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului și va avea loc la data de 23 decembrie 2021. Numărul de subiecte aferente testului grilă a cărui durată de rezolvare este de 3 ore, va fi stabilit de Comisia de concurs.

Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

În ceea ce privește ora și  locul unde se va desfăşura proba scrisă, acestea se vor stabili ulterior, în funcţie de numărul candidaţilor şi vor fi comunicate acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).

Articolul precedentDocument! Zona Metropolitană Târgu Jiu, înființată cu acte în regulă
Articolul următorMinistrul interimar al Finanțelor: Pensiile și salariile se vor plăti, chiar dacă nu se poate face rectificare bugetară