Politician: Iordache îi pregătește pe Banța și Paraschiv pentru Primăria Târgu Jiu. Romanescu va câștiga de la orice partid

Marcel Romanescu ar putea să plece din PNL dacă Ion Iordache va rămâne la președinția organizației județene. Este opinia lui Ion Fugaru, consilier local la Târgu Cărbunești. Acesta spune că mai-marii liberali au făcut alegerea greșită când au mers pe mâna lui Ion Iordache la Gorj.
Fugaru a sugerat că Iordache nu știe să lucreze în echipă, iar banii nu îl vor ajuta să devină un politician de calibru.
Victor Banța, secretar de stat, sau Mihai Paraschiv, director Transloc, ar putea fi variantele PNL pentru Primăria Municipiului Târgu Jiu.
Cu toate acestea, șansele lor să-l bată pe Romanescu în 2024 sunt nule, mai spune Fugaru.

Nu poți să aduci un președinte PNL Gorj care s-a plimbat în ultimii trei ani pe la trei partide. Dacă asta e capacitatea de gândire a unui prim-ministru (n.r. – Nicolae Ciucă) e greșită. Iordache își pregătește doi oameni: pe Victor Banța și Mihai Paraschiv. Pe Marcel Romanescu, toți și l-ar dori în echipă. Din punctul meu de vedere, Iordache face o greșeală impardonabilă. El trebuie să înțeleagă un singur lucru, nu poate să devină un al doilea Mischie la nivelul județului Gorj. Cu toți banii lui, nu poate deveni baron local. Munca politică se face în echipă. Indiferent de situație, Marcel Romanescu, la oricare partid s-ar duce, va câștiga Primăria Municipiului Târgu Jiu. Ori un partid serios, care își urmărește un scop electoral, îl va lua cu brațele deschise. Echipa lui Romanescu a făcut treabă”, a declarat Fugaru la Radio Infinit.

Articolul precedentSindicaliști: Șefă de penitenciar, acuzată de apropierea de membri unei rețele de trafic de persoane, demisă
Articolul următorUngaria a plătit, în octombrie, pentru gazul rusesc mai mult față de prețul european